Dacă nu abordăm timpuriu schimbările, ele se pot transforma într-un pericol care va reprezenta o provocare mult mai mare.
Recomandări
Atenție și implicare:
Familia, prietenii şi colegii văd primii schimbările ori simt că ceva nu e normal.
Atenţia la comportamentul persoanei de lângă tine îţi poate ridica semne de întrebare. Dacă îţi pasă de aceasta, posibil să o poţi ajuta.
Desigur, comportamentul său nu trebuie neapărat să fie legat de radicalizare, dar este bine să înţelegi ce i se întâmplă.
Dacă nu eşti sigur cu privire la situaţia acestei persoane, poţi vorbi cu prieteni, colegi sau cu membri ai familiei sale.
În situația în care persoana în cauză are intenţii agresive ori afirmă că va acţiona violent asupra altei persoane sau a unui grup, este recomandat să semnalezi autorităţilor competente.