La nivelul UE, manifestările extremiste și toate formele de discriminare sunt interzise prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Tratatul Privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht), Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Tratatul de la Lisabona.

În consecință, chiar dacă nu există o definiție unanim acceptată, cu valoare juridică, a extremismului, toate statele membre UE reglementează în legislațiile lor naționale modul de sancționare a extremismului, prin prevederi ale codurilor penale, norme dedicate prevenirii și combaterii discriminării unor comunități religioase, etnice etc. sau prin legi îndreptate împotriva distrugerilor unor elemente cheie ale infrastructurii esențiale pentru buna funcționare a societății, afectării capacităților de apărare națională sau a climatului social de bună conviețuire.

În statele UE, inclusiv în România, a fost semnalată apariția „actorilor singuratici” – persoane care, traversând un proces de radicalizare, sunt caracterizate de potențialul de a acționa violent, putând ajunge până la suprimarea vieții uneia sau mai multor persoane.