You are here:

Indicatori

Evaluările și studiile realizate de-a lungul timpului în urma atentatelor teroriste și a acțiunilor extremiste violente au determinat identificarea unor indicatori care, conexați cu alte elemente, ar putea semnala parcurgerea unui proces de radicalizare de către tineri.

Indicatori

Indicatori cheie ai unui posibil comportament radical

INDICATORII enumerați nu conduc întotdeauna și în mod obligatoriu la radicalizare! Identificarea lor în cazul unui individ nu înseamnă neapărat că respectivul este radicalizat, putând exista alte explicații pentru atitudinile şi comportamentele acestuia.

  • rebeliunea față de părinți/familie și izolarea față de aceștia;
  • nivel ridicat de furie și ură;
  • agresiuni verbale sau fizice îndreptate către colegi, cadre didactice, alte persoane care nu rezonează cu ideile și viziunile lor;
  • absențe repetate, dezinteres pentru educație, abandon școlar pentru a participa la acțiunile unei entități extremiste;
  • interesul pentru deținerea de arme, procurarea, confecționarea de dispozitive explozive;
  • deplasarea în mod regulat în medii cunoscute ca fiind frecventate de elemente cu viziuni extremiste;
  • petrecerea unui timp crescut în mediul virtual, în special în cadrul platformelor de jocuri online și a celor de socializare;
  • redactarea unor materiale tip jurnal/manifest etc.;
  • utilizarea platformelor de gaming și manifestarea conform personajelor de tipul ”First Person Shooter” – joc video în care utilizatorul experimentează și trăiește acțiunea din perspectiva atacatorului din cadrul jocului, de cele mai multe ori utilizând o armă.
  • afișarea de însemne ori simboluri extremiste, a unor elemente de îmbrăcăminte, tunsori sau tatuaje specifice mediilor extremiste.
  • schimbarea modului în care se exprimă în discuţiile cu prietenii şi cunoscuţii săi: tânărul lasă impresia că foloseşte expresii preluate de la alte persoane sau că citează dintr-un scenariu caracterizat de ură şi intoleranţă (hate speech), critică alte persoane în numele unei ideologii extremiste/cu potențial extremist, este agresiv verbal, afirmă că este discriminat, încearcă să îşi promoveze o nouă identitate, ca parte a unui grup care susţine valori extremiste;
  • utilizarea unor expresii sau termeni specifici organizațiilor extremiste pentru a se autodefini, a crea în interiorul grupului acceptare, validare și sprijin și pentru a incita la violență;
  • exprimarea într-o manieră de poziționare de tipul „noi” versus „ei” utilizată în materiale de propagandă ale unor organizații teroriste, întărind sentimentul de superioritate a grupului față de restul lumii;
  • justificarea utilizării violenței, exprimarea dorinței de răzbunare;
  • accesarea, promovarea online a unor materiale cu caracter extremist, violent, incitator la ură și violență, apologia făcută unor lideri extremiști sau unor teroriști;
  • susținerea/promovarea unor teorii ale conspirației;
  • crearea și utilizarea de meme-uri promovate de grupări/organizații extremiste/teroriste.

Dacă vezi unul sau mai multe semne la o persoană nu înseamnă neapărat că aceasta este radicalizată. Dar, cu siguranţă merită să îi acorzi atenţie şi să încerci să clarifici ce se întâmplă cu aceasta. Atenţia şi implicarea ta ar putea salva vieți. A ei, a ta sau a altora de lângă voi!