You are here:

Obiective

Proiectul PREVISIO 2 este finanțat prin Programul Național 2021-2027 Securitate Internă, OS3 – Sprijinirea consolidării capacităților statelor membre în ceea ce privește prevenirea și combaterea criminalității, a terorismului și a radicalizării, precum și gestionarea incidentelor, a riscurilor și a crizelor legate de securitate, inclusiv printr-o cooperare sporită între autoritățile publice, organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii Europene, societatea civilă și partenerii privați din diferite state membre, apelul de proiecte IS32B.

Proiectul PREVISIO 2

Obiective

Prin acest proiect vizăm:

Este extrem de important ca tinerii să se dezvolte într-un sistem solid şi sănătos de valori naţionale, culturale, educaţionale, religioase iar profesorii lor să poată performa într-un mediu sigur din punct de vedere al securităţii lor fizice.